Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 03.09.2011
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: interviuri
Autorul articolului: Ionuţ Stănescu
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/o-padure-de-romani-creste-in-aceasta-peninsula-911159.html


Mircea Mihai Butcovan (41 de ani), născut în Oradea, a dus cu sine în Italia un sfat de-al tatălui şi credinţa că poate face orice. Sfatul părintelui - "Mihai, dacă nu poţi spune ce crezi, măcar evită să gândeşti tâmpenii" - a fost respectat întocmai de fiu care, student la filosofie, teologie şi sociologie, a ajuns, în final, să lucreze ca asistent social în domeniul dependenţei de droguri şi să fie un prolific autor de eseuri şi povestiri publicate în Italia. Creaţiile lui Butcovan au fost în repetate rânduri premiate de juriile din Peninsulă. 


EVZ: De ce aţi plecat din România tocmai în 1991, când, teoretic, aţi fi avut mai puţine motive să emigraţi? 
Mircea Mihai Butcovan:
 Poate că, teoretic, aveam mai puţine motive să emigrez. Practic, însă, trăisem deziluzia de a vedea că multe s-au schimbat, după aşazisa revoluţie, pentru ca nimic să nu se schimbe... Aveam nevoie de libertate, iar asta nu însemna numai posibilitatea de a trece frontierele în mod paşnic. După mineriadele din 1990, am înţeles că încă nu se putea spune ceea ce gândeşti în mod liber. Problema nu este atunci când istoria o scriu învingătorii, problema e atunci când istoria o scriu cei vinovaţi. 

Când aţi ajuns în Italia aveaţi 22 de ani. Ce-aţi făcut mai întâi?
Am ajuns în Italia în 1991. Am studiat filosofie, teologie şi sociologie, am încărcat şi descărcat camioane, am studiat, am citit, am trăit... Am terminat doar studiile de pedagogie, am devenit educator profesional, lucrez în domeniul social de foarte mulţi ani. Am învăţat în această profesie că suferinţei şi durerii nu ar trebui să-i cerem paşaportul.

Am trăit mai mult la Monza şi, pe urmă, la Sesto San Giovanni, lângă Milano. Acum, lucrez la Milano şi, după caz, prin toată Italia. Un timp îndelungat, am lucrat într-un centru de diagnoză şi observare. Acum, muncesc în ca drul unor proiecte legate de prevenirea consumului drogurilor şi a dependenţelor în general. 

Ce v-a făcut să scrieţi la ziare?

Am început să public prin ziare în momentul în care mi-au cerut să-mi spun părerea în legătură cu prezenţa imigranţilor în Italia. Premiul oferit de primăria din Roma a fost un "accident"... Un prieten a trimis la acel concurs un articol pe care-l scrisesem pentru revista "Internazionale" cu câteva luni mai devreme. 

În articol - publicat cu multe luni înainte de cazul "Mailat-Reggiani" - apăram idea demnităţii imigranţilor în general şi a românilor în special. Lansam un apel la "profilaxie primară" către ziariştii cu tendinţe rasiste - să nu scrie articole rasiste şi să nu uite că, cu stiloul sau cu tastatura în mână, pot să construiască momente de pace - pentru ca să nu contruiască, împreună cu anumiţi oameni politici, ziduri de prejudecăţi şi de respingere. 

Scriam că, dacă, pe de-o parte, este adevărat că "face mai mult zgomot un copac care cade decât o pădure care creşte", este în acelaşi timp adevărat că în Italia "există o pădure de români care, în tăcere, cu modestie şi respect, creşte în această Peninsulă şi îi dau oxigen acestei ţări, mult mai mult decât îi iau respirând"...

 

Ați scris o carte de poezii, intitulată „De la comunism la consumerism”. De ce n-ați intitulat cartea „De la comunism la libertate”?
Acest volum de poezii cuprinde texte scrise în România și în Italia, în perioada 1986-1999. Eu m-am referit la două experiențe pe care le-am trăit: comunismul în Romania și, pe urmă, consumerismul pe care l-am experimentat atât în România după faptele din decembrie 1989, cât și în Italia, țara care, de peste 60 de ani, se poate lăuda cu o libertate în continuă creștere. Nu consider că libertatea e un lucru incompatibil cu ideea de comunism și cred că „libertatea este un lucru mai complicat decât puterea”, după cum spunea Thomas Mann.

Ziceți-ne o strofă dintr-o poezie despre consumerism!
„Micul dejun cu ciocolată elveţiană/ Prânz de raţă la McDonald's/ Şi simt o nostalgie de mămăligă”.

 


"Problema nu e atunci când istoria o scriu învingătorii, problema e atunci când istoria o scriu cei vinovaţi."
MIHAI MIRCEA BUTCOVAN, scriitor italian de origine română

 

ÎN OGLINDĂ

Românii, văzuți de italieni

În anii din urmă, când mulți cetățeni români au comis crime în Italia, statul român a organizat câteva manifestări menite să le arate italienilor un alt chip al României. Unul dintre aceste evenimente, consumat în octombrie 2008, a avut pe afiș o paradă de modă, la care s-a suit pe scenă Monica Columbeanu... În ce măsură v- ați regăsit în aceste acțiuni de „reparare a imaginii” României în Italia?
Au fost acțiuni tardive. Când am ajuns în Italia, în anii 1990, am găsit o foarte mare simpatie pentru români și România. Imaginea revoluției, văzută la televizor, era proaspătă, italienii începeau să se uite spre România ca spre o țară-soră, ca la un popor înfrățit cu ei.

Nu știu câți bani s-au cheltuit cu aceste proiecte tardive de „reparare a imaginii”. Nu știu ce consecințe au avut. Lumea nu prea își aduce aminte de publicitatea de la televizor, lumea își aduce aminte de românii onești cunoscuți în liniștea caselor sau în zgomotul șantierelor, își aduce aminte de emoțiile cu care rămâne după o întâlnire culturală autentică. În articolul despre care v-am vorbit scriam că, dacă, pe de o parte, este adevărat că „face mai mult zgomot un copac care cade decât o padure care crește”, este în același timp adevărat că în Italia “există o pădure de români care, în tăcere, cu modestie și respect, crește în această peninsulă și îi dau oxigen acestei țări, mult mai mult decât îi iau respirând”...

Cât de sătul sunteți de întrebarea „Cum sunt văzuți românii în Italia?”?
Depinde cine și de ce îmi pune întrebarea. Atunci când întrebarea se naște din curiozitate, din dorința de a înțelege, răspund pentru că simt că e de datoria mea. Atunci când întrebarea își are originile în dorința de a manipula un eventual răspuns, pentru a lansa pe urmă acuze și a spori neînțelegerile dintre cele doua popoare, încerc să evit un răspuns scurt, nejustificat și neargumentat. Procedez la fel și când sunt întrebat cum văd Italia și pe italieni.

Care sunt cele mai frecvente locuri comune pe care românii le promovează când vine vorba de italieni?
„Slabi”, „vicia
ți”, „fricoși”, „rasiști”... Generalizarea riscă întotdeauna să provoace o nedreptate meschină altora. Răspundem de ceea ce suntem mai întâi în mod individual și doar pe urmă în mod colectiv.

CARTE DE VIZITĂ Mihai Mircea Butcovan, scriitor

·                          Premii literare: "Voci şi idee migrante", "Multietnicità e Intercultura", acordat de Primăria din Roma (2007); Premiul "Mare Nostrum" (2009); ediţia a XII-a a Premiului "Eks&Tra".

·                          A publicat: "Zbor deasupra oraşului", "Dragă prietene, îmi scriu", "Odiseea padană", "Trilogia din Carpaţi", "Mikrocosmos din Bari", "Aselenizarea unui imigrant îndrăgostit", "De la comunism la consumerism"etc.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.